ACEST URIAS AL CUGETARII CRESTINE – POATE CEL MAI MARE DINTRE TOTI

Smeritul monah Maxim – cum se prezenta el insusi este numit de Prof. D. STĂNILOAE :

ACEST URIAS AL CUGETARII CRESTINE – POATE CEL MAI MARE DINTRE TOTI

( Cuvant inainte la Filocalia vol III)  

       „In ce mă priveşte conţinutul scrierii „Răspunsuri către Talasie”, el este atât de bogat, încât cu greu poate fi rezumat. Opera aceasta s-ar cere mai degrabă lărgită prin tâlcuiri, decât comprimată într-un rezumat.

       Rezumarea este cu atât mai grea, cu cât ea nu desfăşoară în formă sistematică conţinutul ei de idei, ci-1 prezintă împrăştiat şi cu reveniri, din prilejul tâlcuirii unor pasaje obscure din Sf. Scriptură, în a căror înşirare nu se poate constata vreo ordine oarecare.

      O altă greutate în calea unei rezumări este caracterul scrisului Sf. Maxim. Chiar un Fotie s-a plâns că stilul Sf. Maxim este încărcat, greoi şi obscur, ocolind exprimarea directă şi iubind metaforele.12 Dar cercetătorii mai noi au constatat că dacă scrisul lui, se pare greoi, aceasta se datoreşte nu unei îngrămădiri de cuvinte fără rost, ci tocmai extraordinarei bogăţii de nuanţe a cugetării sale, căreia îi corespunde o tot atât de mare bogăţie de cuvinte. Tixeront a putut spune: Maxim este un mistic care totodată e şi un metafizician şi un ascet, care din contactul cu filosofia aristotelică a câştigat o stringenţă şi o preceziune a cugetării, care în zadar ar fi căutată la Areopogitul”.

     Gândirea larg cuprinzătoare, adâncă şi armonică a Sf. Maxim, şi-a găsit o prezentare vrednică de ea în cartea de-o extraordinară densitate, temeinicie şi pătrundere a lui Hans Urs von Balthasar, intitulată: „Liturghia cosmică”.  In teologia ortodoxă acest uriaş al cugetării creştine – poate cel mai mare dintre toţi – nu şi-a găsit încă o prezentare demnă de el. Gândul de-a încerca o asemenea întreprindere stârneşte un sentiment aproape paralizant. Sentimentul pe care îl trezeşte un masiv alpin la gândul de a-l îmbrăţişa, în orice caz, întreprinderea de-a prezenta pe Sf. Maxim reclamă un timp îndelungat pentru a fi dusă la un sfârşit cât de cât mulţumitor.

     Altfel tot ce-ai spune despre el, ţi se pare o impietate, o prezentare a muntelui prin câteva fărâmituri de piatră zgâriate din el, sau printr-un desen stângaci care deformează şi coboară majestatea covârşitoare a lui.

…………………………………………………….

      Cazuti prin pacatul stramosesc de la Logosul divin până la iraţionalitatea simţirii, care nu sesizează decât suprafaţa materială a lumii, ne ridicăm prin Logosul venit aproape de noi ca om, pornind de la credinţa ce ne-o dă la botez, ca manifestare a prezenţei Lui acoperite, prin raţionalitatea virtuţilor şi contemplarea sensurilor spirituale ale lumii, ca început de licărire a prezenţei Lui, până la vederea Lui descoperită şi până la unirea cu El. Tot urcuşul în El l-am făcut în contact cu lumea creată. Ajunşi sus, lumea nu dispare total, ci o vedem şi aici în El. Caci urcuşul n-a fost altceva decât o subţiere continuă a fiinţei celui ce a urcat şi a lumii, pentru ca Logosul să se vadă tot mai deplin prin ele, ca la urmă să nu mai fie decât o lume aeriană, scăldată în lumina soarelui Hristos. E ceea ce a exprimat Hans Urs von Balthasar prin cuvintele: „Nu trebuie uitat nici aceea că deodată cu apariţia arhetipului dumnezeiesc va apărea şi lumea în forma ei desăvârşită, învesnicită”. Dar nesfârşita bogăţie de contraste, de contrapuncte, de sinteze şi de armonii ce se nasc din dialectica vie între subiectul omenesc, Logos şi lume, de-a lungul acestui urcuş, rămâne o comoară îngropată în paginile Sf. Maxim Mărturisitorul până se va găsi cineva s-o dezgroape în toată frumuseţea ei pentru lumea de azi.”

Bucureşti, Botezul Domnului 1948

Prot. D. STĂNILOAE, Cuvant inainte la Filocalia vol III